Sick of Them

M-am săturaaat. Lăsaţi-mă naibii să-mi trăiesc viaţa liniştită. M-am săturat de prieteni falşi şi de oameni de nimic. De ce unii trăiesc din minciuni? DE CE? Ce puii mei câştigă? Repercusiunile vor apărea mai devreme sau mai târziu şi-atunci tre' sa vă scoateţi cururile şi n-o să mai puteţi. Aşa că..nu înţeleg rostul mâncătoriei. Ce naiba câştigaţi cu astaaa? M-am săturat, jur. Nu mai suport atâţia oameni de nimic, prefăcuţi şi suferinzi de nebăgare-n seamă care încearcă să-şi facă cunoscută prezenţa în lume prin bârfe/minciuni ş.a.m.d. Cel mai rău e că 85 % din populaţia Globului este formată din genul ăsta de oameni. Nu zic că eu aş fi uşă de biserică, dar nu ma hrănesc cu minciuni, nu trăiesc prin ele, pentru că dacă aş face-o, viaţa mea ar fi o minciună în sine. Voi chiar nu sunteţi conştienţi de asta? V-aţi gândit vreodată că poate aţi putea câştiga mult mai mult dacă n-aţi mai minţi? Dar ce zic eu..cine mă ia pe mine în seamă, o muritoare de rând, suferindă şi scârbită de nimicuri, care se cred totul. Asta-i problema. Ştiu că spunându-mi părerea şi susţinând-o nu fac mare lucru. Un om în plus care-şi spune părerea, vrând să schimbe ceva, conştient însă că nimic nu se va schimba. Aş vrea să fug. Să evadez din haos-ul ăsta, în care e nevoie de minciuni ca de aer, ca să-ţi câştigi atenţia, popularitatea, să câştigi chiar şi bani prin metoda asta. Să plec undeva unde să fie numai oamenii pe care îi iubesc şi care mă iubesc. Într-o lume în a cărei dicţionar să nu existe cuvintele: "minciună", "bârfă", "zvon", "ură" şi lista poate continua cu o mulţime de cuvinte auzite în lumea-haos în care trăim zi de zi, oră de oră. Să ştim totuşi ce înseamnă tristeţea, ca să aflăm apoi ce înseamnă fericirea, s-o simţim mult mai intens şi s-o apreciem la adevărata ei valoare. Pentru că atâţia oameni există printre noi, având tot ce şi-ar putea dori un om. Familie, un acoperiş deasupra capului, strictul necesar. Dar nu, ei vor bani. Din ce în ce mai mulţi. Nu ştiu dacă există cineva printre noi care să se mulţumească cu ce are. Se pare că nu ştie nimeni că Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce, ceea ce pe mine, personal, mă deprimă.
Dar, deşi sunt nebună de furie acum, pentru că postarea asta n-am făcut-o, aşa, de plictiseală (scriu aici în cunoştinţă de cauză), sunt conştientă de faptul că va veni şi rândul meu să fiu fericită. Deşi am cam tot ce-mi doresc, aş vrea atât de mult să nu mai am parte de minciuni şi trădări. Şi mă îngrozeşte gândul că de ce mi-e frică n-am să scap. O s-o scot eu la capăt şi cu asta. Never give up, right? Îmi place să cred că oamenii sunt nişte fiinţe raţionale. Dumnezeu aşa ne-a lăsat pe pământ, doar că mintea noastră a fost alterată de toate tâmpeniile auzite pe la TV, pe net, etc. În tot cazul, răul absolut şi-a făcut prezenţa printre oameni încă din prima zi a existenţei lor. Prin urmare, de ce ne tot mirăm, oare, că trăim într-o nebunie totală, în care domină răul, şi ne învârtim în jurul cozii, încercând să scăpăm de el prin toate metodele posibile şi ne refugiem tot răului, cu care izbândim de fiecare dată. Vrem să scăpăm de el, nu facem decât să-l înmulţim. Şi-atunci? Ce se va alege de noi? În felul ăsta, fericiţi cu siguranţă n-o să fim.
Ne mai mirăm şi că vine sfârşitul în 2012. Dacă şi natura se întoarce împotrva noastră, vă daţi seama ce persoane raţionale suntem şi cu câtă atenţie acţionăm. Da' de unde? Ce ne pasă nouă că, inconştienţi, ne autodistrugem? Şi totuşi egoismul există în proporţii majore. Normal că există, pentru că inconştienţa asta îl domină.
Suntem şmecheri, ne distrugem şi avem satisfacţii colosale. Suntem doar nişte proşti.
Aplaudaţi frenetic!